Piramidele de la Șona – locul misterios din apropierea orașului Făgăraș

Piramidele de la Șona featured

Cum ajungem la Piramidele de la Șona

Piramidele de la Șona se află la marginea localității cu același nume, la 5km de orașul Făgăraș. Deși se poate ajunge cu mașina până lângă ele, vă recomandăm totuși să parcați la marginea satului, unde drumul intră în zona de livezi și pășuni. De la mașină până la piramide veți face cel mult 20 de minute de mers lejer. Pe parcurs (chiar și în sat) veți vedea indicatoare „Spre Movile”. Priveliștea este una încântătoare, tot timpul putând observa lanțul Munților Făgăraș dar și Iezer-Păpușa, Piatra-Craiului, Bucegii sau Postăvaru. Peisajul este întregit de albia Oltului care trece prin imediata apropiere. Indicații de orientare către Piramidele de la Șona găsiți AICI

piramidele de la șona

Despre satul Șona vă mai spunem doar că a fost clădit de sașii transilvăneni acum aproximativ 700 de ani. Aceștia, oameni tare muncitori și gospodari au fost atrași de pământurile roditoare de aici. Dar, deoarece nu s-au înțeles cu boierii din partea locului, 200 de ani mai târziu și-au abandonat satul și au plecat spre actualul județ Alba, unde au construit un sat cu același nume.

Citește și:In vizită la Cetatea Zânelor din Covasna. Locul unde se spune ca a trait Ileana Cosânzeana

Piramidele de la Șona reprezintă destinația perfectă pentru o plimbare de o zi. Și, cu toate că nu sunt pe lista destinațiilor „woow”, cu siguranță iți vor stârni curiozitatea. Și asta pentru că nimeni nu poate să spună concret cum au apărut.

 Piramidele sunt în numar de 8, așezate în doua rânduri paralele, după mărime. Acestea sunt denumite de către localnici movile sau „guruieți

Cum au apărut Piramidele de la Șona?

Sunt multe teorii pe marginea apariției acestora.

Experții geologi spun că s-ar fi format în urma unor alunecări de teren produse acum aproximativ 12.000 de ani. Piramidele fiind aclătuite din roci mai dure si mai puțin permeabile rămânând pe loc, în timp ce straturile de argilă din jur fiind mărunțite de infiltrații. Teoria poate fi valabilă doar că nu poate explica de ce piramidele sunt așezate în doua rânduri paralele și în ordinea mărimii.

Aceste caracteristici i-au dus cu gândul pe experți că totuși au apărut ca urmare a intervenției umane.

piramidele de la șona morminte

În aceasta direcție și istoricii vin cu două teorii:

  1. Piramidele sunt morminte pentru căpeteniile triburilor de celți, care ar fi existat aici înaintea dacilor.
  2. Piramidele de la Șona au origine dacică. Această teorie este susținută parțial de faptul că s-au descoperit în preajma acestora fragmente de ceramică datând din acea perioada. Dar nu suficient de multe încât să valideze această teorie.

Cam aici se termină dovezile științifice și încep legendele. Acestea, aproape toate, au la bază uriașii

Piramidele de la Șona – mituri și legende

Din moși-strămoși în satul Șona se crede că movilele nu sunt altceva decât morminte ale uriașilor care au trăit departe, în Munții Făgăraș. Dar nu toți sunt de acord cu asta. Unii au auzit că sunt locuri în care uriașii doar dorm și că dacă se face gălagie pe lângă piramide aceștia se vor trezi și o frică fără margini îl va cuprinde pe cel care a cutezat să facă acest lucru.

Citește și:10 motive sa nu mergi pe plaja din Vadu

Se spune, de asemenea, că aici ar fi trăit o prințesă pe nume Șona (de unde și numele satului) care ar fi avut un regat tare bogat. Uriașii din îndepărtații Munți Fagaraș, spun batrânii, dorind să pună mâna pe bogățiile prințesei, în drumul lor au dat de râul Olt, care era mult ieșit din matcă. Din cauza noroiului, uriașii nu au mai reușit să ajungă la prințesă. Se spune ca piramidele nu sunt altceva decăt noroiul scuturat de uriași de pe picioare atunci când au facut cale întoarsă.

Vulpile care reușesc să găsească intrarea în aceste Piramide de la Șona se spune că nu vor mai putea ieși de acolo niciodată

piramidele de la șona legende

De-a lungul timpului localnicii au observat că în preajma movilelor se întâmplă lucruri ciudate.

Dacă lasă peste noapte un cuțit pe o anumită piramidă, la o anumită distanță de bază și vârf, până dimineața aceasta se ascute singură. Apa lăsată tot peste noapte, în vase de lut, la baza oricărei piramide capătă proprietăți curative. Nici carnea nu se strică în preajma acestor guruieți.

Citește și:Ghid complet pentru un concediu în Sulina

Acestea au fost informațiile pe care am reușit să le aflăm despre misterioasele Piramide de la Șona. Sperăm că am reușit să vă stârnim curiozitatea și să vă facem să le vizitați.

Daca v-a placut articolul ne puteti ajuta cu un “Follow” sau un “Like”

Iar daca sunteti pasionati de calatorii va invitam pe grupul nostru de Facebook: „Ponturi de calatorie„

Ne puteti urmari aventurile si pe Youtube abonandu-va la canalul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *