Ideea de a merge într-un road-trip cu mașina în Albania ne-a venit prin aprilie, după ce am văzut un vlog de călătorie către această destinație și după ce am citit un articol cu cele mai frumoase locuri de vizitat în această țară. Deși ideea apăruse, era încă la stadiul de „cândva”. Dar cum vara se apropia, și o dată cu ea și perioada concediilor, am început să o luăm din ce în ce mai des în calcul și să ne preocupăm mai îndeaproape de cum o putem materializa.
Multe au fost și persoanele care ne-au spus că nu este o țară sigură și că este destul de riscant să mergem în Albania. Tot ce aveam la îndemână ca să îi contrazicem erau informațiile pe care le citisem de la alți călători.
Prima bariera de care ne-am lovit a fost aceea a mijlocului de transport. Ne imaginasem această călătorie cu mașina. Toate bune și frumoase doar că noi, deși avem carnet amândoi nu avem mașină. Și cum singura soluție pentru astfel de situație rămânea aceea de a apela la „partenerii de încredere și susținătorii permanenți” pe care îi are Nomadia Travel, așa am făcut și de data asta.
*Clarificare: parteneri de încredere și susținători permanenți = mica noastră gașcă de prieteni care ne însoțesc (sau pe care îi însoțim) în aproape toate aventurile.
Așadar le-am prezentat ideea noastră de aventură iar doi dintre ei, Călin și Alina, s-au arătat interesați de idee și am început să o plănuim. Am stabilit ca perioadă 16-25 iulie. De vineri până duminica viitoare.
Citește și:Ghid complet de vacanta in Nessebar – Sunny Beach in Bulgaria
Am început să ne interesăm mai pe îndelete de traseu, cazări, obiective, distanțe și altele asemănătoare.
Călin a venit cu ideea de a include pe lista noastră și Croația, cu scopul de a vizita Parcul Național Plitvice și Krka. Am căzut de comun acord că așa facem și am început să conturăm ruta.
Aceasta, după lungi dezbateri arăta cam așa: România – Ungaria – Croația – Bosnia Herțegovina – Muntenegru – Albania – Grecia – Bulgaria – înapoi acasă. 10 ZILE.
În Ungaria voiam să vizităm puțin Lacul Balaton, în Croația cele doua parcuri naturale și Dubrovnikul iar în Albania aveam pe lista așa: Durres, Berat, Borsh, Gjirokaster, Sarande și Ksamil. Celelalte țări erau de tranzit.
Pregătiri înainte de a pleca cu mașina în Albania
Ca și cazări ne-am luat în avans doar până în Dubrovnik (adică primele 3 nopți din această aventură cu mașina în Albania), urmând ca restul să le luăm de pe drum în funcție de ce modificări de planuri vor apărea pe parcurs – și tare bine am făcut că am procedat așa, pe principiul zicalei „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” – o să vă spunem mai târzior puțin de ce.
Mașina a fost dusă în service și pregătită de drum (schimbat plăcuțe de frână, ulei și tot ce mai trebuia)
Înainte de călătorie ne-am făcut asigurări medicale. Ne-au costat 60 de lei de persoana. Printre toate cele incluse în asigurare era și suportul în caz de îmbolnăvire cu COVID.
Tot înainte de plecare ne-am asigurat că putem trece toate vămile doar cu buletinul (deoarece o persoană nu avea pașaport), ne-am printat pașapoartele covid și dovezile de vaccinare și am făcut și o estimare de costuri. Ne-am propus să ne încadrăm în 3000 de lei/per cuplu.
Drumul efectiv până în Albania
Am stabilit să plecăm în această aventură cu mașina până în Albania vineri spre sâmbătă, la miezul nopții.
La ora stabilită ne-am întâlnit, ne-am îmbarcat și am plecat din Brașov. Drumul a fost liber (ăsta a fost și motivul pentru care am plecat la ora aia) până la graniță. Nici la punctul de frontieră cu Ungaria nu am stat mult. Vignetă pentru țara vecină am luat din România, până să trecem granița. Ne-a costat în jur de 50 de lei pentru 10 zile.
Citește și: 10 motive sa nu mergi pe plaja din Vadu
La 90 de km depărtare de Budapesta am oprit într-o benzinărie să ne luăm o cafea. Problema a fost că atunci când am vrut să plecăm mașina nu a mai vrut să intre în viteză. La liber intra în viteză dar când foloseam ambreiajul nu voia. Faptul că am văzut și ceva lichid verzui curgând sub ea ne-a ajutat să ne dăm seama ce s-a defectat: rulmentul de presiune. O defecțiune destul de gravă care nu putea fi remediată pe marginea drumului. Ne-am interesat la cei din benzinărie de un service auto în apropiere și am aflat cu tristețe că nu e nici măcar unul, iar că dacă vine o platformă din Budapesta ne va costa extrem de mult.
Norocul nostru a fost că tot în aceeași benzinărie era oprit și un microbuz care avea atașată o platformă goală. Ne-am gândit să îi rugăm să de ducă până la cel mai apropiat service auto. Am constatat cu bucurie că și posesorii microbuzului erau tot români. Ne-au spus că ne ajută să ajungem în Budapesta, dar ne-au mai dat o soluție cum să ajungem acolo cu mașina, pe roți. Chiar și fără rulment de presiune. Soluția a fost una destul de ingenioasă din punct de vedere mecanic. Sau cel puțin așa ni s-a părut nouă(cu toate că noi nu ne-am fi gândit în veci la ea).
Citește și : Ghid complet pentru un concediu în Sulina
Ambreiajul era bun. Doar rulmentul cedase. Asta însemna că nu mai puteam folosi pedala de ambreiaj ca să schimbăm vitezele. Dar puteam să le schimbăm la liber, ca atunci când mașina este oprită. Același lucru se poate face și în mers. Dar pentru asta trebuie să ai ceva experiență în a asculta motorul și mai ales turațiile acestuia. Mai pe scurt… Am pus mașina pe poziția de plecare, ne-am urcat cu toții în mașină, am băgat în treapta întâi cu motorul oprit și am pornit motorul. În acel moment mașina pleacă direct. Exact ca atunci când rămâi fără baterie și te împinge cineva. Ca să schimbi vitezele în acest mod trebuie să cunoști foarte bine motorul mașinii. Să simți când turația este optimă pentru a schimba într-o treaptă superioară.
În momentul în care turația este optimă iei piciorul de pe accelerație și schimbi viteza. Tot fără ambreiaj. Dar fără să forțezi levierul schimbătorului. Dacă nu intră din prima lași mașina să meargă din inerție (fără să accelerezi) până mai scade puțin viteza și încerci iarăși. Dacă forțezi să schimbi fără să aștepți turația optimă poți foarte ușor să strici cutia de viteză. Cam asta este, pe scurt și fără să fim tehnici, soluția pe care ne-au dat-o cei din microbuz.
Și a funcționat. Am ajuns în acest fel în Budapesta. Oricum, tot drumul românii au stat în spatele nostru și au zis că în caz de nu merge ceva bine ne vor ajuta. Le mulțumim din toată inima încă o dată.
Deși am ajuns în Budapesta, ne-a fost destul de greu să găsim un service auto care să lucreze și în weekend. Chiar dacă găseam pe net ceva ne era tare greu să comunicăm și să ne înțelegem. Nu vorbeau engleză deloc. Aici iarăși ne-a fost de ajutor un prieten din România care știe maghiară și care vorbea el pentru noi prin service-urile în care ajungeam. Mulțumim încă o dată Zsolt!
Ideea e că nu am găsit nici un service care să lucreze în weekend. Singura soluție a fost să căutăm reprezentanța oficială și să mergem acolo, lucru pe care l-am și făcut. La reprezentanță am lăsat mașina în parcare urmând ca luni să se ocupe mecanicii de ea. Nu mai intrăm în toate detaliile despre cât de complicat a fost să ajungem acolo în maniera asta de a conduce. Mai ales când întâlneam semnul STOP.
Așadar iată-ne în Budapesta, blocați pentru minim 3 zile și fără să știm ce facem în continuare. Primul lucru a fost să ne oprim la o cafea și să facem un plan. Am găsit cazare AICI. Pentru 2 nopți, 4 persoane, am plătit 100 de euro. Avantajul era că eram foarte aproape de atracțiile turistice. Nu o să insistăm pe ce am făcut și vizitat aici. Puteți vedea în filmulețul de mai jos.
Cazările pe care le aveam deja în Croația le-am anulat. Am contactat proprietarii și le-am explicat ce am pățit. Au înțeles toți și au fost de acord să anuleze rezervarea fără să ne taxeze.
Luni, la ora 14:00 mașina a fost gata. Despre costuri…mai ieftin decât în România. La service oficial, cu garanția lucrării și cu piese originale.
După o scurtă ședință tehnică am hotărât să ne continuăm drumul. Ratasem doar Plitvice si Krka, dar în rest încă ne puteam ține de program.
La ora 15:00 am plecat spre Croația. Pe drum ne-am mai oprit doar puțin la Lacul Balaton.
În Croația nu se plătește Vigneta. Dar se plătește folosirea drumurilor. Prin stații de taxare aflate direct pe autostrăzi. ȘI AU AUTOSTRĂZI FAINE! Aproape de miezul nopții am ajuns în Zadar. Am închiriat ACEST APARTAMENT pentru o noapte. Am plătit 73 de euro/4 persoane. Zonă faină, gazdă foarte ok, comunicare excelentă. Recomandăm.
Dis de dimineață ne-am pus în mișcare. Prima destinație a fost ORGA MĂRII.
Construita de arhitectul croat Nikola Bašić, orga are o lungime de 70 de metri si a fost prezentata publicului pe 15 aprilie 2005. In 2006 a obtinut Premiul European pentru Spatiu Public Urban, monumentul fiind selectat dintre sute de proiecte din zeci de tari.
După ce ne-am mai plimbat puțin prin centru istoric al Zadarului am plecat către următoarea destinație: Dubrovnik. Pe drum, ne-am oprit de o mulțime de ori pentru că la fiecare curbă găseam un peisaj care ne tăia respirația.
Citește și: Parcul Mini Transilvania – Destinația perfectă pentru toată familia.
În Dubrovnik nu am stat decât preț de o plimbare scurtă prin port și alimentare cu de-ale gurii. Până aici am intersectat însă de câteva ori frontiera cu Bosnia Herțegovina. La un moment dat nici nu mai știam îm ce țară suntem.
Din Dubrovnik am intrat iarăși în Bosnia și am mers câteva ore prin această țară. Ce am putut să vedem din mașină ne-a fascinat: munți faini și multe peisaje spectaculoase. Nu am oprit însă mai mult decât a fost necesar să facem o poză.
Tot aici ne-a părăsit și roaming-ul. Alesesem pentru această călătorie opțiunea de 15 euro a celor de la Vodafone (pre-paid). Ar fi trebuit să avem 10 GB în SEE (și o mulțime de minute) și 1 GB în non-SEE (+100 de minute). Până în Croația nu am avut nici un fel de probleme. Însă de când am intrat în Bosnia și până am ajuns în Grecia…ioc internet. Ba chiar când am sunat la Relații Clienți ne-au închis și telefonul în nas…rușine Vodafone. Dar să ne continuăm povestea.
La granițele până aici totul ok. Ne-au mai întrebat de pașaportul covid (la intrare în Croația și în Bosnia) și de asigurarea mașinii la intrarea în Bosnia.
Ne-a oprit poliția să ne ceară șpagă
Din Bosnia Herțegovina am trecut în Muntenegru. Deși peisajul a fost fain am avut parte de o experiență neplăcută care ne-a făcut să ne dorim să ieșim repede din această țară
Ne-a oprit poliția să ne ceară șpagă. Motivul invocat a fost acela că am depășit viteza legală (lucru total neadevărat pentru că am fost foaarte atenți la acest aspect). Inițial ne-au cerut 20 de euro iar ulterior au venit la geam și au zis că dacă le dăm 10 putem pleca. Le-am dat și am plecat. Mare minus pentru Muntenegru, pe care îl aveam pe lista noastră de viitoare destinații.
Drumurile sunt praf. Acum construiesc autostrăzi, dar sunt abia la stadiul în care abia au decopertat. Așa că practic, către granița cu Albania am mers mai bine de 100 de km pe un drum mai prost decât multe dintre forestierele noastre.
Toate acestea ne-au făcut, așa cum v-am spus și mai sus să ne dorim să ieșim cât mai repede din această țară sa ajungem in Albania.
La granița cu Albania am ajuns undeva la ora 22:00 și nu au fost nici un fel de probleme. Nu era deloc aglomerație. De altfel am profitat de ocazie pentru a lua legătura cu gazda noastră din Durres (unde trebuia să rămânem în acea noapte). I-am explicat că nu avem nici net nici posibilitatea de a suna. Ne-a lăsat un mesaj cu adresa exactă și urma să ne vedem direct la proprietate.
Drumurile în Albania sunt bune și nu se plătește nici un fel de taxă (nici Vigneta). Am ajuns în jur de miezul nopții la destinație. Doar că nu puteam să ne dăm seama unde este exact. La adresa indicată de Waze era un magazin închis. În timp ce ne gândeam cum să rezolvăm această noua problemă am văzut în fața noastră un echipaj al politiei rutiere care mai opreau din când în când câte o mașina. Ne-am dus la ei să le cerem ajutorul și, spre surprinderea și bucuria noastră, vorbeau foarte bine engleza. Le-am explicat situația iar ei l-au sunat pe proprietar. Acesta a venit să ne ia de la polițiști. Adevărul că GPS-ul ne-a dus unde trebuia. Dar nu aveam de unde să știm că intrarea este prin spatele magazinului.
Ce ne-a surprins, și de data asta într-un mod foarte plăcut a fost faptul că înainte să plecăm de lângă polițisti, aceștia ne-au mulțumit că am ales să vizităm Albania și orașul Durres.
AȘA arată proprietatea pe care am închiriat-o în Durres. Este un apartament într-o vila, la 800 de metri de mare. Gazda foarte amabila. Curte mare în care ne-am parcat mașina. Totul în regula. Am plătit 32 de euro/4 persoane/noapte.
După ce am discutat toate detaliile cu gazda, ne-am bagat direct la somn.
A doua zi, cum ne-am trezit am plecat să căutăm un schimb valutar pentru a schimba Euro in Leka (leke), moneda lor. Nu am găsit casă de schimb dar am aflat că peste tot se poate plăti în euro iar restul îl primim fie în leka, fie tot în euro, după cum dorim. 50 de Euro înseamnă ~ 6000 – 6100 leka, iar o cutie de lapte costă ~160 de leka. Asta ca să vă faceți o părere. Am cumpărat de asemenea și o cartela prepaid pe care am dat 600 leka, de la operatorul A1. Pentru suma asta am primit 15 GB trafic. Mai mult decât suficient pentru cele 5 zile pe care le aveam de stat în Albania.
După ce ne-am băut cafeaua cu lapte (că doar de asta am cumpărat lapte) ne-am pregătit de plecare către următoarea destinație: Borsh. Nu înainte de a merge o oră la mare și la plajă. Când am plecat de la proprietate către plajă am avut primul contact cu traficul pe timp de zi din Albania.
Sincer…nu am identificat regulile de circulație folosite de albanezi… Adică: unde ai prioritate, nu ai, iar unde nu ai toți îți dau. Și nu din politețe. Mai ales în sensurile giratorii. Cei care intră nici măcar nu se uită dacă vine cineva din stânga. Iar cei care ies de pe străduțe lăturalnice, la fel. Dar să ne întoarcem la plajă.
Am găsit taare greu parcare. Adică parcare publică nu am găsit deloc. Așa că am lăsat mașina într-o parcare privată a unui bar de pe plajă pentru care am plătit 2 euro. Plaja era foarte aglomerată și nu prea aveam unde să ne montam cele necesare așa că am luat doua șezlonguri (umbrela+wi-fi gratuit) pentru care am plătit 3 euro, doar că prețul era pentru toată ziua.
Apa tare faină: caldă și puțin adâncă. Puteai să mergi 100 de metri în larg și tot nu te acoperea.
Pe plajă ne-am simțit cam ca la noi. Erau mulți care vindeau porumb fiert, semințe, loțiuni de plajă, etc. Și atmosfera era tot ca la noi. După ce am tras concluzia că seamănă izbitor de mult cu Mamaia sau Costinești ne-am decis să plecăm.
Următoarea destinație, așa cum v-am spus a fost Borsh, un sat mic cu plaje sălbatice. Abia asteptam să vedem cum arată și speram din tot sufletul să nu fie la fel de aglomerat ca Durres.
Citește și: Muzeul de Aragonit din Corund – Destinații de weekend
În drum mai aveam însă două opriri. Prima era în Berat iar cea de a doua în Vlore. Stațiunea Vlore era oricum în drumul nostru către Borsh, dar pentru prima oprire a trebuit să ne abatem puțin din drum.
Beratul este un oraș care are o cetate foarte faină aflată în patrimoniul UNESCO. Mai este cunoscut și drept orașul celor 1000 de ferestre. Intrarea costa 300 leka de persoană și nu se poate plăti cu cardul. Prânzul l-am luat tot aici, într-unul dintre multele localuri din cetate. Am plătit 3500 leka/4 persoane și am mâncat vreo 8 feluri de mâncare tradiționala. Foarte gustoasă și…foarte multă. Mai multe puteți vedea în vlogul nostru de mai sus.
Din Berat am plecat spre Vlore. Aceasta este o stațiune pitorească, aflată la întâlnirea Mării Adriatice cu cea Ionică. Diferența dintre cele două constă în tipul de plajă, culoarea apei și adâncimea la mal. Daca Adriatica este puțin adâncă, cu plaje nisipoase și culoare…cam ca și Marea Neagra, iar Marea Ionică este…pe dos. Plajele sunt pietroase, peisajul spectaculos (cu munți care intră direct în mare), golfuri pitorești la tot pasul iar culoarea apei….incredibilă. Acel albastru-azur pe care il vedem prin fotografii. Și foarte limpede. Dar adâncă: la 4-5 metri de plajă apa deja te acoperă. Suficient de sărată însă cât să te țină la suprafață fără ca tu să faci vreun efort.
Aici nu am făcut baie însă. Ne-am rezumat la a face câteva fotografii. Ne doream să ajungem cât mai repede în Borsh.
Drumul din Vlore către Borsh trece prin Parcul Național Llogara. Este un drum asemănător cu Transfăgărășanul nostru. Dar mult mai spectaculos. Posesorii de motociclete l-ar îndrăgi cu siguranță.
Pe drum am luat și cazare în Borsh. Una inedită: un camping foarte aproape de malul mării. Pentru o noapte, 4 persoane am plătit 30 de Euro, cu mic dejun inclus. Corturile erau normale, aveau saltele gonflabile, perne și saci de dormit. Am avut și umbră din belșug, toate corturile fiind amplasate sub măslini. Dacă alegeți să mergeți în Borsh (și vă sfătuim călduros să mergeți) luați în considerare și Cika’s Camping. O să vă placă! Suntem siguri de asta!
A 2-a zi, după ce ne-am trezit am luat micul dejun și ne-am băut cafeaua, am stat puțin de vorbă cu proprietarii. Campingul este administrat de doi tineri tare simpatici. Am aflat că sunt ghizi turistici și că au vizitat destul de mult România, ca însoțitori de grupuri. Ne-au spus că pentru ei, cel mai frumos oraș din România este Brașovul (sâc!), dar că altfel nu le place deloc țara noastră. Ne-au spus cu lux de amănunte cum aproape toți (de la unități de cazare la restaurante) au încercat să îi păcălească. Ne-au mai spus și că angajații unităților hoteliere sunt nepoliticoși. Ne-a întristat să auzim asta. Nu că nu am fi știut că e așa… Replica de final a lor nu o să o uităm prea curând: ”- Păcat…pentru că aveți o țară frumoasă, dar pe care nu o mai vizităm cu drag!”
După ce ne-am luat la revedere și ne-am pus bagajele în mașină (bucuroși că este prima oară când stăm la cort și nu mai trebuie să-l strângem când plecăm), ne-am îndreptat direct către plajă.
Plaja din Borsh este GENIAAAALĂ! Mare și deloc aglomerată. Apa este limpede și curată. De menționat că plaja este una cu pietre. Așa că vă recomandăm călduros să aveți papuci de apă la voi.
Ne-am bălăcit vreo jumătate de zi, am mâncat la una dintre terasele de pe plajă și am plecat către destinația noastră finală din Albania, Ksamil. Poate cea mai vestită stațiune din Albania, cu plaje și golfuri care amintesc mai degrabă de Marea Caraibilor decât de cea Ionică.
Când am ajuns acolo însă…surpriză. Era atât de aglomerată încât efectiv nu aveam unde să stăm pe plajele micuțe. Totul era foarte îngrămădit. De la șezlongurile de pe plajă până la magazine și hoteluri. Și extrem de multă lume. Nu vă imaginați cât de multă lume. Am ajuns unanim la concluzia că nu are rost să rămânem acolo. Nu ne găseam locul în aglomerația aceea. Ne-am retras la o cafea să ne recalculăm planurile. Se făcuse și destul de târziu și trebuia să ne găsim cazare. Nu am găsit una acceptabilă în Ksamil așa că am căutat în Saranda, stațiunea aflată în imediata apropiere (cam ca 2 Mai față de Vama Veche).
Am găsit un apartament cu 2 dormitoare la 30 de euro pe noapte. L-am închiriat pentru două nopți și am plecat spre el după ce am primit confirmarea. Să ajungem la locație a fost însă o adevărată provocare atât pentru Călin (șoferul), cât și pentru mașină, pentru Waze și pentru Google Maps. Nu reușeam deloc să realizăm cum să ajungem acolo. Locația era pe un versant destul de înclinat, cu străduțe tare înguste și abrupte. Am reușit până la urmă (intrând pe interzis de câteva ori). Când am ajuns acolo am văzut că apartamentul nu corespunde deloc cu ce am luat pe Booking, acesta fiind un mic studio cu un dormitor înghesuit și un pat în livingul-bucătărie. Am decis că nu o să stăm acolo și le-am zis proprietarilor că nu e ceea ce am închiriat noi de pe platformă. Ei fiind pensionari care nu știau altceva în afară de albaneză, nu prea ne-am înțeles până nu au chemat un vecin mai tânăr care știa engleza. Astfel am reușit cumva să o dăm la pace cu ei. Politica lor pe Booking era ca pentru anulare să plătim 30 de euro. Ne-am înteles la 20 și au anulat rezervarea.
Citește și: Cum am vizitat o tara cu doar…4 lei dus-intors
Confuzia a apărut din cauza faptului că ei aveau listate pe Booking 2 proprietăți. Cea pe care o închiriasem noi (cu două dormitoare) și aceasta. Doar că pozele și informațiile erau amestecate și la cea cu un dormitor apăreau detaliile de la cea cu doua dormitoare.
Am plecat de acolo și am luat cazare la acest hotel. Pentru un apartament cu un dormitor, living cu un pat și baie am plătit 50 de euro/pe noapte/4 persoane. Hotelul era pe malul mării iar detalii găsiți aici. Preventiv ne-am luat doar o noapte de cazare. După ce ne-am instalat am decis ca a doua zi să ne întoarcem în Borsh și să mai stăm acolo o zi.
Ne-am întors în Borsh, de data asta nu la camping ci la o cazare tare faină, cocoțată tot pe un deal dar la care am ajuns ușor de data asta. Aveau și o curte suficient de mare cât să parcăm mașina. Aveam doua dormitoare, living, bucătărie, baie și o terasă faină de unde se vedea marea. Pentru asta am plătit 50 de euro pe noapte/4 persoane. Gazdele ne-au spus că lucrează la un restaurant pe plaja și că dacă vrem putem merge acolo să mâncăm.
După ce ne-am instalat am plecat direct la plajă pentru a profita din plin de ultima zi întreagă stată în Albania. Fiind vineri, plaja era puțin mai aglomerată. Dar nu atât încât să simți că îți este invadată intimitatea.
Când ni s-a făcut foame am mers la restaurantul recomandat de gazde. Nu ne-a părut rău deloc. Este genul de local care servește meniul zilei. Am mâncat pe săturate cu vreo 50 de lei de cuplu. Acesta se numește Solaus Restaurant. Îl găsiți AICI și vi-l recomandăm cu drag! Am primit și pepene din partea casei.
Sâmbătă dimineață, pe la 8:00, am plecat către țară. Planul era să tranzităm Grecia și să ajungem în Bulgaria, la Veliko Tarnovo unde să stăm peste noapte. GPS-ul spunea că am ajunge pe la ora 18:00. Dar ce nu știa Waze-ul era faptul că între timp Grecia intrase pe lista galbenă (și ulterior pe lista roșie), iar la vamă te controlau mai amănunțit. Am stat 3 ore la vama dintre Albania și Grecia. Asta pentru că se făceau teste rapide aleatoriu. Pe noi ne-au întrebat de o declarație de care habar nu aveam. Această declarație trebuia descărcată de aici și completată. Noi, pe drumuri fiind mereu și știind că avem certificatele de vaccinare nu prea ne-am mai interesat. Oricum ne-au lăsat să trecem când le-am zis că doar tranzităm țara în drum către Bulgaria. Ciudat a fost faptul că grănicerii vorbeau foarte prost (spre deloc) engleza și ne-a fost destul de dificil să înțelegem ce ne spun.
Citește și: 5 motive pentru care sa nu vizitezi Amfiteatrul Transilvania
Grecia am tranzitat-o fără probleme grație rețelei foarte bune de autostrăzi și nici nu am realizat când am ajuns la granița cu Bulgaria. Imediat ce am intrat am cumpărat și Vigneta. Pentru 48 de ore am plătit în jur de 5 lei.
După ce am intrat în țara vecină am început să ne uităm și de cazare. Nu am mai găsit în Veliko Tarnovo decât un hotel cu recenzii foarte proaste (cel puțin pe partea de curățenie) așa că am mărit puțin aria. Am găsit într-un sat vecin un hotel care arăta decent. Pe doua camere, pentru o noapte, 4 persoane, cu mic dejun inclus, am plătit 70 de euro. Hotelul era aflat la ieșirea din satul Kormeansko.
Camere foarte faine, bine finisate, ca de altfel tot hotelul doar că aflat în zona rurală, imediat cum deschideai ușa către balcon sau geamul intrau o mulțime de insecte în camera. Așa că înainte de somn a trebuit să facem puțină muncă de entomologi. Detalii despre unitatea aceasta de cazare găsiți AICI.
De menționat că adresa de pe Booking nu corespunde deloc cu cea a hotelului. Ca să ajungem acolo ( noapte fiind) am rugat proprietarii să ne facă un share location. I-am rugat cu ajutorul oferit de Google Translate, pentru că nu vorbesc deloc engleză.
A doua zi, după cafea și mic dejun am plecat spre Veliko Tarnovo. Am ajuns destul de repede, fiind cazați la 30 km de oraș. Am găsit cu greu loc de parcare. Dacă ajungeți acolo vă recomandăm să nu vă lăsați mașina la întâmplare. Cu siguranță vă va fi ridicată. Cât am stat pe acolo să vedem de unde luăm bilete am văzut cum au ridicat 3 mașini. În nici 10 minute. Așadar, grija mare!
Intrarea în cetate costă 10 leva de persoană. Pot fi cumpărate și bilete de 30 de leva cu care aveți acces la tot ce se poate vizita în Veliko Tarnovo. Nu am putut plăti cu cardul așa că a trebuit să găsim un bancomat de unde să scoatem leva. Am găsit la aproximativ un kilometru un bancomat de la Raifaisen. De menționat că se percepe comision de 5 leva la retragere, indiferent de cardul folosit. Chiar si de pe Revolut. Destul de mult.
Ne-a luat aproximativ 2 ore să vizităm cetatea. Priveliștea este destul de faină și ne-a amintit, pe alocuri, de Berat cu ale lui 1000 de ferestre. Merită vizitată biserica din cetate. Cu siguranță picturile de acolo vă vor impresiona.
Mai multe informații despre cetate puteți găsi în vlogul nostru de mai sus.
După ce am vizitat cetatea din Veliko Tarnovo am mers fără oprire până în Ruse. La graniță nu am stat mai mult de 30 de minute și nu au fost nici un fel de probleme. De la Giurgiu până în Brașov drumul a decurs normal, fără nici un fel de incidente. Exceptând faptul că am așteptat doua ore la un restaurant de pe marginea drumului ca să ne aducă mâncarea comandată, în condițiile în care era aproape gol.
Cât ne-a costat o vacanță cu mașina în Albania
Răspuns scurt: 2850 de lei/de cuplu. Absolut toate cheltuielile
Concluzii
După 4400 de km parcurși și atâtea peripeții putem afirma cu tărie că acesta a fost cel mai intens concediu pe care l-am avut până acum. Ar mai fi multe de povestit, dar aici am încercat să relatăm pe scurt cum a decurs această experiență a noastră, axându-ne mai mult pe informațiile folositoare celor care vor dori să meargă pe aceeași rută.
Contrar părerii multora, Albania este o țară sigură. Adică noi nu ne-am simțit nici măcar o secundă în pericol sau ceva de gen. Dar mă gândesc că dacă o cauți cu lumânarea… și în Vatican ai probleme. Așa că dacă îți vezi de ale tale…nimeni nu are nimic de împărțit cu tine. De altfel sunt foarte calzi ca oameni. Și politicoși. Și se vede că nu o fac din curtoazie. Așa sunt ei.
Dacă aveți orice altă întrebare legată de acest concediu vă rugăm să o scrieți în comentarii. Vă vom răspunde cu drag!